Aron Simona Cabinet Individual de Psihologie
Hipnoză Clinică şi Terapie Ericksoniană
Ce este hipnoza?
Nu de puţine ori am fost întrebată, ce este hipnoza?
Există numeroase definiţii ale hipnozei, ce diferă doar în funcţie de abordarea teoretică a acesteia. Nu intenţionez însă a enumera ori transcrie aceste definiţii, care nu spun prea mult celui ce nu are pregătire în domeniu. Dar ce se întâmplă, ce implică acest proces, cu siguranţă că îi trezeşte curiozitatea, cu atât mai mult cu cât mass-media a promovat o imagine falsă asupra hipnozei, cu personaje aflate total sub controlul hipnotizatorului, precum nişte roboţi, executând fără tăgadă orice comandă, oricât de absurdă, umilitoare, periculoasă social etc. ar fi fost.
De ce am spus "personaje" şi nu "persoane"? Din simplul motiv că îşi asumaseră şi interpretau un rol. Dar făcând un imens deserviciu hipnozei, atribuindu-i puteri pe care aceasta nu le posedă, creând necunoscătorului temeri ori expectanţe eronate.
În fapt, hipnoza denotă o interacţiune realizată între hipnotizator (psihoterapeutul) şi subiectul său (clientul), în timpul căreia primul încearcă să influenţeze percepţiile, sentimentele, gândirea, comportamentul celui de-al doilea, prin sugestii diverse, cerându-i a se concentra pe idei, imagini, ce ar putea stimula obţinerea efectelor scontate (vindecarea). În mod tradiţional, dar nu obligatoriu, procedura implică şi sugestia de relaxare.
Când o persoană este "hipnotizată", intră în transă, o stare specială a minţii. Nu este ceva magic, mistic, spectaculos ori periculos, pentru simplul fapt că în nici-un moment individul NU PIERDE CONTROLUL asupra sa. Nu va face ori executa absolut nimic împotriva voinţei sale şi poate ieşi din transă oricând doreşte, dacă aceasta îi creează chiar şi cel mai mic disconfort, de orice natură.
De fapt, pentru a clarifica şi mai mult ce înseamnă o transă, pot spune că oamenii intră adesea în transă în mod firesc şi spontan atunci când se implică în activităţi care le captează în mare măsură atenţia, respectiv lectura unei cărţi, privitul la televizor, condusul maşinii ori chiar actul sexual, momente în care sunt atât de absorbiţi de ceea ce fac încât par a fi rupţi total de ceea ce se întâmplă în imediata lor apropiere.
În timpul transei terapeutice, prin sugestiile date, psihoterapeutul încurajează clientul să îşi concentreze atenţia către sine (şi o face, ascultând vocea calmă, uniformă a psihoterapeutului), să nu mai acorde atenţie mediului înconjurător (sunete, zgomote, mirosuri), prescripţie de regulă realizată prin închiderea ochilor şi o relaxare progresivă; să se lase absorbit de o activitate, imagine sau sentiment plăcute (de exemplu, imaginându-se în locul preferat).
Evident, există şi indivizi cu hipnotizabilitate mai crescută, cu o capacitate mai mare de a intra în transă, dar şi persoane cu hipnotizabilitate mai redusă, cu un autocontrol puternic şi care se tem că prin transă vor deveni vulnerabile şi vor pierde controlul asupra propriei persoane, ceea ce le creează un puternic sentiment de insecuritate, dar cu cât clientul este mai motivat şi cooperant, cu espectanţe pozitive privind rezultatul, cu atât procesul va fi mai reuşit şi încununat de succes. Specialiştii în domeniu apreciază că toată lumea este capabilă să ajungă la un nivel adecvat al transei.
De ce hipnoză?
Când clientul se află în transă, este în general mai deschis sugestiilor directe ale psihoterapeutului, fiind posibile unele efecte ca: relaxare profundă, comportamente ideomotorii (levitaţia braţului) ori ideosenzoriale (dispariţia senzaţiei de durere), regresia de vârstă (care nu trebuie înţeleasă ca fiind o întoarcere la acel stadiu de dezvoltare cognitivă, ci una emoţională) ori progresia de vârstă (când clientul este încurajat a se vedea în viitor, peste o anume perioadă, când problema sa nu mai există, aceasta proiecţie fiind o resursă foarte importantă în dezvoltarea sa).
Astfel, în timpul transei, apare o reacţie de acceptare într-un mod mai puţin critic a sugestiilor, evenimentele imaginate sunt experimentate ca fiind reale (închipuiţi-vă ce înseamnă pentru o persoană cu fobie de animale, să poata "mângâia" o pisică, de exemplu!), un acces mai facil şi într-un mediu securizant la amintirile din
copilărie (pentru cei abuzaţi emoţional şi/sau fizic în acea perioadă), răspunsuri comportamentale ce pot fi învăţate şi aplicate în situaţii zilnice (în cazuri de stress), o concentrare profundă şi dezvoltarea abilităţii de ignorare a sentimentelor şi gândurilor involuntare, negative (în anxietate, atacuri de panică, depresie) etc.
Chiar şi atunci când pare a nu se întâmpla nimic, atenţia clientului fiind centrată asupra proceselor esenţiale de comunicare cu sine, se continuă dezvoltarea terapeutică.
În terapie, se consideră că clientul are resursele interioare necesare pentru schimbare, transa fiind momentul în care se deschide fereastra dintre conştient şi inconştient, pentru a se accesa aceste resurse inconştiente (creativitate, potenţialitate, vindecare). Astfel, hipnoza devine o modalitate de facilitare a unei stări intense de învăţare creativă internă şi de rezolvare de probleme, de vindecare.
Mai rămâne de spus că orice hipnoză este şi autohipnoză, psihoterapeutul încurajând clientul la autovindecare, autoexplorare, şi în afara cabinetului de psihoterapie.