top of page

Durata unei terapii, a unei şedinţe şi frecvenţa

 

Psihoterapiile scurte, din care face parte şi Terapia Ericksoniană, sunt denumite astfel pentru a le diferenţia de psihanaliză, o psihoterapie de lungă durată, pe parcursul mai multor ani, în care terapeutul are o atitudine pasivă, combinată cu asociaţia liberă pacticată de client. De fapt, psihoterapiile scurte s-au dezvoltat în opoziţie cu psihanaliza, terapeutul asumându-şi responsabilitatea de a influenţa direct pacienţii, identificând problemele susceptibile de a fi rezolvate, fixând obiective, evaluând progresul şi rezultatul terapiei pentru a vedea eficienţa sa. Acest tip de terapii sunt mult mai solicitante pentru terapeut, care trebuie să inoveze mereu prescripţii terapeutice care să vină în întâmpinarea nevoilor specifice ale fiecărui pacient.

Am fost întrebată cât durează o terapie. Deci, cât de scurtă este o terapie scurtă?

Nu există un acord unanim în această privinţă, unii autori ai domeniului apreciază că psihoterapiile scurte se întind pe un continuum ce variază de la o şedinţă la 20 de şedinţe, cu o medie aproximativă de  6 şedinţe, alţii consideră că o psihoterapie durează între 4 şi 50 şedinţe, în timp ce există autori ce argumentează eficienţa unei terapii într-o singură şedinţă.

durata sedinta psihoterapie

Personal consider că nu se poate specifica dinainte un număr de şedinţe şi un termen limită. Întrebarea următoare, firească, este "de ce?".

Psihoterapia nu este Patul lui Procust. Terapeutul respectă faptul că fiecare individ este unic şi are modul său unic de a se raporta la problema pe care o are, este unic prin resursele interne pe care le deţine şi modul în care le accesează. Pentru aceeaşi problemă, o persoană poate necesita suport psihologic, o alta, nu. Ajuns în cabinetul psihologului, un client poate demonstra resurse surprinzătoare şi să rezolve problema într-o singură şedinţă, în timp ce un altul să nu aibă aceleaşi resurse interioare ori să le acceseze cu dificultate şi astfel să aibă nevoie de multe şedinţe. Mai intervine în ecuaţie şi vechimea simptomului, cu cât problema este mai veche, cu atât vindecarea este mai dificilă.

Ce este de făcut?

Se poate stabili de comun acord un număr de şedinţe - de exemplu, 3 sau 5 - la sfârşitul acestora făcându-se o evaluare a progresului realizat de client şi stabilirea unui nou pachet de şedinţe. Evident, pe parcursul terapiei, clientul are dreptul să o întrerupă ori să renunţe în orice moment doreşte.

 

Durata unei şedinţe şi frecvenţa

Este de 50 minute, începând de la fix. Cele 10 minute rămase din oră sunt necesare terapeutului pentru descărcare emoţională şi pregătirea pentru clientul următor. Dacă vei întârzia la terapie, este în defavoarea ta, şedinţa NU se va prelungi peste acest interval.

Se recomandă o şedinţă pe săptămână, în medie, excepţie făcând cazurile risc crescut (anorexie, suicid), când se recomandă câte două şedinţe pe săptămână la începutul terapiei, ca în funcţie de evoluţia clientului frecvenţa să scadă treptat pe parcurs, până la o şedinţă pe lună, terapia în aceste situaţii desfăşurându-se pe o perioadă de 1-2 ani.

bottom of page